Fascinaţia pentru Tokyo Tower a început odată cu pasiunea pentru seria anime X. Scenele în care Kamui şi Sorata stau pe bările din Tokyo Tower, sfidând gravitaţia cu părul în vânt, m-au făcut să-mi doresc să ajung şi eu acolo. Acum, după ce l-am văzut, fascinaţia nu s-a estompat, dimpotrivă, îmi doresc să mă reîntorc. Deoarece am prins vreme ploioasă, am amânat vizita pentru prima zi cu soare. “Lucky charm"-ul a funcţionat şi în penultima zi, a ieşit soarele pentru câteva ore.
Drumul de la staţia de metrou Daimon spre Tokyo Tower defineşte cel mai bine ceea ce este Tokyo astăzi: o combinaţie de nou şi vechi, care îi dă un farmec deosebit.
Turnul se zăreşte deasupra clădirilor şi în drum spre el, treci pe lângă unul dintre cele mai frumoase temple budiste din Tokyo, Zojo-ji Temple, care aparţine sectei Jodo.
Follow up:
În perioada Edo, Zojo-ji a fost templul familiei Tokugawa. După căderea shogunatului, complexul a devenit public. În timpul celui de-al doilea război mondial a fost puternic bombardat, doar poarta principală, Poarta Sangedatsu (în fotografie), a supravieţuit. Sala principală a fost reconstruită în anul 1974.
În interior-ul clădirii principale (hondo) se află statuia lui Buddha. În altar se văd scripturile (sutras), perna pe care stă preotul, instrumentele de percuţie care se folosesc la acompaniament când se citesc scripturile, flori şi ofrande.
Oamenii care vin aici sunt relaxaţi, unii meditează, alţii stau pur şi simplu câteva minute. Semiîntunericul şi mirosul plăcut întregesc sentimentul de loc sacru.
Afară, în cimitir, sunt zeci de statui mici din piatră aliniate în şiruri lungi. Îl reprezintă pe Jizou (sau Ojizou sama, în chineză Dizang), unul dintre cei patru mari Bodhisatva al budismului Mahayana. El este protectorul copiilor care au murit înaintea părinţilor şi al copiilor care au murit înainte de a se naşte. Conform mitologiei budiste, aceştia nu pot să treacă râul mitic Sanzu, în drumul spre viaţa de după moarte, pentru că nu au acumulat suficiente fapte bune sau pentru că şi-au făcut părinţii să sufere. Jizou salvează sufletele acestor copii, ascunzându-i de demoni sub robă şi lăsându-i să asculte rugăciunile. Statuile lui sunt împodobite cu haine de copii (căciuliţe, guleraşe), jucării (morişti din hartie care sună frumos atunci cand bate vântul) şi flori, puse de părinţi, pentru ca Jizou să le protejeze copiii.
Jizou este şi protectorul celor care călătoresc (există statui din piatră pe marginea drumurilor) şi al pompierilor. Referiri la jizou se găsesc şi în folclorul japonez. Una dinte ele, Povestea celor şase jizou cu pălării (kasa jizou) mi-a placut în mod deosebit. Demult, trăiau un bătrân şi soţia lui, care aveau un mic atelier în care lucrau pălării. Bătrânul s-a dus la piaţă, să vândă câteva pălării pentru a cumpăra mâncare pentru sărbătoarea de Anul Nou. Nu a reuşit să vânda însă nici o pălărie şi trist, se întorcea acasă. Pe drum, a întâlnit 6 jizou care rămăseseră prinşi în zăpadă. Bătrânul le-a acoperit capetele cu pălăriile pe care le avea, dar cum nu avea decât 5 pălării şi ei erau 6, ultimului i-a dat pălăria pe care o purta el. Ajuns acasă, i-a povestit soţiei ce i s-a întâmplat. Femeia i-a ascultat povestea, a zâmbit şi i-a spus că a făcut un lucru bun. Noaptea, au fost treziţi de nişte zgomote ciudate. Au ieşit afară să vadă ce se întâmplă şi au văzut 6 jizou cu pălării, care tocmai plecau. La uşă, au găsit saci de orez şi alte lucruri de mâncare. Astfel, cei doi bătrâni au avut din ce să prepare bucate şi au petrecut fericiţi sărbătoarea de Anul Nou.
Din curtea templului se vede Tokyo Tower. Treci rapid de la atmosfera vechiului Edo la oraşul modern. Tokyo Tower a fost construit în anul 1958, ca un simbol al puterii economice a Japoniei. Este cel mai înalt turn construit din oţel, având 333 m (turnul Eiffel, după care este inspirat, are doar 320 m). Cântăreşte 4.000 t, fiind mai uşor decât turnul Eiffel cu 3.000 t, datorită folosirii unor tehnologii noi. Au fost necesari 28.000 l de vopsea roşie şi albă. Noaptea, în perioada de iarnă este luminat în portocaliu iar vara luminile sunt albe.
Există două observatoare. Primul este situat la 150 metri, cel de al doilea la 250 m. Pe drum spre primul observator, din lift, se vede structura metalică a turnului, surprinzător de îngustă. De aici, panorama de 360 de grade asupra oraşului este superbă.
La acest nivel, sunt amenajate 4 porţiuni în care podeaua este facută din sticlă. Imaginea îţi taie respiraţia şi chiar dacă ştii că este un geam securizat între tine şi neant, nu prea îţi vine să stai cu ambele picioare pe el.
Este simpatică reacţia japonezilor care pun un picior pe geam, îl retrag imediat şi exclamă “kowai!” (o exclamaţie de teamă ). Am mai auzit strigate de “kowai!” în lift, cand la o mică zdruncinătură a liftului, o fată a strigat la un moment dat şi toată lumea a izbucnit în ras. Şi la zoo, copiii, dar şi adolescentele, strigau “kowaii!” atunci când vedeau un tigru trecând pe lânga ei, dincolo de geam. În plus, orice animal mai mic era “kawaii!” :D
Tot în primul observator am dessoperit un mic templu shinto, construit pentru protecţia turnului.
Din al doilea observator, la 250 de metri, panorama este mai spectaculoasă, pentru că poţi vedea mult mai departe.
Priveliştea devine şi mai interesantă dacă recunoşti unele clădiri, cartiere, bulevarde. Eu am căutat în mod special Tokyo Metropolitan Building (clădirea cu două turnuri situată la dreapta turnului celui mai mare, despre care voi povesti într-un alt articol).
În imaginea de mai sus, o privelişte de ansamblu, înnourată, cu Rainbow Bridge şi insula Odaiba. Aflat lângă mine, un băiat îmi arată cu mana spre pod şi spre insulă şi mă întreabă dacă am vizitat-o. Era foarte mândru de realizările lor, şi îl înţeleg, Odaiba este o insulă artificială. Voi povesti mai multe despre Odaiba într-un articol dedicat.
