Atunci când am ocazia să merg la un spectacol pe care îl consider deosebit, îmi place să ajung devreme, să stau puţin în mijlocul spectatorilor şi să simt atmosfera. Cu atât mai mult pe 7 februarie, o seară caldă, care mă îmbia să stau afară.
În faţa intrării în sala mare a Teatrului Naţional era deja destul de multă lume, semn că sala va fi plină. M-a bucurat mult că un eveniment important ca acesta, prima reprezentaţie a unor piese Noh (Aoi no Ue - Doamna Aoi) şi Kyogen (Obagazake - Sake-ul mătuşii) în România, nu a trecut neobservat, aşa cum s-a întâmplat cu alte evenimente legate de Japonia. Probabil că şi preţul biletelor, care a fost foarte mic, a contribuit la aducerea oamenilor la teatru.
